Despre mișcare, disciplină și ce înseamnă să-ți schimbi obiceiurile.About movement, discipline and what it means to change your habits.
Februarie 2024February 2024Iunie 2026June 2026
Astăzi am bifat antrenamentul cu numărul 111 din obiectivul meu de 200 de ședințe de sport într-un an. Și totuși nu am fost niciodată omul care iubea sportul. Iată cum s-a schimbat totul.
Today I ticked off workout number 111 of my goal of 200 sessions in a year. And yet I was never the person who loved sport. Here is how it all changed.
SportSport
Cum am ajuns dintr-o persoană sedentară să fac peste 200 de antrenamente pe an
How I went from a sedentary person to over 200 workouts a year
Astăzi am bifat antrenamentul cu numărul 111 din obiectivul meu de 200 de ședințe de sport într-un an.
Dacă cineva mi-ar fi spus acum câțiva ani că voi ajunge să merg la sală de cel puțin patru ori pe săptămână și că îmi voi organiza inclusiv vacanțele în funcție de sala de fitness a hotelului, probabil aș fi zâmbit și i-aș fi spus că vorbește cu persoana greșită.
Pentru că eu nu am fost niciodată omul care iubea sportul. Ba din contră.
Februarie 2024Iunie 2026
Nu am început să fac sport pentru că voiam să slăbesc
Am fost întotdeauna o persoană slabă. Chiar și în timpul celor trei sarcini și după nașteri nu am avut probleme cu greutatea. Nu am ținut niciodată diete și nici nu am simțit nevoia să slăbesc.
Dar există o diferență foarte mare între a fi slab și a fi într-o formă fizică bună.
Eu eram sedentară.
Ani la rând mi-am făcut abonamente la sală cu cele mai bune intenții. Le plăteam pe un an, mergeam de câteva ori, apoi renunțam. Abonamentele rămâneau active, eu nu mai călcam pe acolo.
Îmi spuneam de fiecare dată că „de luni mă reapuc”. Evident, acel luni venea foarte rar.
Momentul în care am decis că nu mai vreau scuze
După al treilea copil, în jurul vârstei de 35 de ani, am început să simt că organismul meu se schimbă.
Nu era vorba despre kilograme. Eram în continuare slabă. Dar nu mai aveam tonus muscular, nu eram puternică și nu mă mai simțeam bine în pielea mea.
Exact atunci s-a deschis o sală de sport la două-trei minute de mers pe jos de casă.
Mi-am spus un lucru foarte simplu: dacă nici acum nu mă apuc de sport, atunci înseamnă că pur și simplu nu este pentru mine.
Nu mai aveam nicio scuză. Nu pierdeam timp pe drum, nu trebuia să iau mașina. Sala era aproape de casă.
Așa că am decis să fac lucrurile diferit.
Mi-am făcut abonament pe un an și am ales cea mai potrivită oră pentru mine: 7 dimineața.
Am trei copii și un program foarte încărcat. Știam că dacă las sportul pentru după-amiază sau seară, întotdeauna va apărea ceva mai important. Dimineața era singurul moment pe care îl puteam controla.
Ce m-a ajutat să nu renunț
La început mi-am luat un antrenor personal.
Sincer, în primele luni cred că nu exercițiile au fost cele mai importante, ci faptul că cineva mă aștepta acolo.
Au fost multe dimineți în care nu aveam niciun chef să mă ridic din pat. Dacă aș fi fost doar eu cu mine, probabil aș fi găsit o mulțime de motive să lipsesc.
Dar îmi era rușine să anulez.
Și exact acea „rușine” m-a făcut să mă îmbrac și să plec spre sală. De multe ori, asta a fost suficient.
Un an întreg am lucrat doar cu antrenorul. În tot acest timp am învățat ce îmi place și, poate la fel de important, ce nu îmi place.
Am descoperit că nu suport cardio.
În schimb, ador exercițiile de forță, tonifierea și lucrul cu greutăți.
Am înțeles că nu trebuie să fac antrenamente care mă fac să urăsc sportul doar pentru că „așa se face”.
Consistența bate intensitatea
Cred că acesta este cel mai important lucru pe care l-am învățat.
Nu plec niciodată de la sală epuizată. Nu simt că trebuie să demonstrez ceva. Nu cred în ideea că fiecare antrenament trebuie să te lase fără energie.
Eu plec cu un vibe bun. Și tocmai asta mă face să mă întorc.
Rezultatele mele nu au venit pentru că am făcut cele mai grele antrenamente. Au venit pentru că am fost consecventă.
Am fost acolo iar și iar, săptămână după săptămână.
Anul trecut mi-am propus un obiectiv foarte clar: 200 de antrenamente într-un an. Nu pentru că cineva mi-a spus că acesta este numărul perfect, ci pentru că aveam nevoie de un scop care să mă țină responsabilă.
Și în fiecare dimineață, indiferent cât de obosită sunt, ceasul sună la 6:30. La ora 7 sunt la sală. Nu negociez cu mine.
Sportul mi-a schimbat viața. Dar nu în felul în care credeam
Dacă mă întreabă cineva ce s-a schimbat în acești doi ani și jumătate, răspunsul meu nu este că arăt mai bine.
Sigur, corpul meu este mai tonifiat. Dar acesta nu este cel mai mare câștig.
Cel mai mare câștig este felul în care mă simt.
Am mai multă energie. Am un mindset mult mai pozitiv. Sunt mai veselă. Mă simt mai puternică, atât fizic, cât și psihic.
Paradoxal, în primele șase luni nici măcar nu îmi plăcea să merg la sală. Mergeam pentru că îmi promisesem că nu renunț.
Astăzi este exact invers. Dacă nu ajung la sală, simt că îmi lipsește ceva. Devin frustrată pentru că sportul a devenit parte din rutina mea, la fel de firesc ca spălatul pe dinți.
Merg la sală chiar și în vacanțe. Ba chiar mă surprind alegând hoteluri în funcție de sala de fitness pe care o au.
Dacă cineva mi-ar fi spus asta acum câțiva ani, nu l-aș fi crezut.
Dacă ai impresia că nu ești „genul de om care face sport”, citește asta
Și eu spuneam același lucru. Nu mi-a plăcut sportul. Am renunțat de nenumărate ori. Am plătit abonamente pe care nu le-am folosit.
Diferența nu a făcut-o motivația. A făcut-o decizia de a construi un obicei, chiar și atunci când nu aveam chef.
Nu trebuie să îți placă sportul din prima zi. Nu trebuie să faci cele mai grele antrenamente. Nu trebuie să pleci epuizat ca să simți că ai făcut ceva.
Trebuie doar să fii suficient de consecvent încât, într-o zi, să îți dai seama că nu mai mergi la sală pentru că „trebuie”, ci pentru că îți face bine.
Iar pentru mine, acesta este cel mai frumos lucru pe care l-am câștigat în ultimii doi ani și jumătate.
P.S. Dacă și tu te numeri printre cei care spun „sportul nu este pentru mine”, te înțeleg perfect. Așa am spus și eu ani de zile. Uneori nu ai nevoie de mai multă motivație, ci doar de un început suficient de mic și de suficientă consecvență încât să-i dai o șansă să devină parte din viața ta. Și crede-mă, merită.
Today I ticked off workout number 111 of my goal of 200 training sessions in a year.
If someone had told me a few years ago that I would end up going to the gym at least four times a week, and that I would even plan my holidays around the hotel's fitness room, I probably would have smiled and told them they were talking to the wrong person.
Because I was never the person who loved sport. Quite the opposite.
February 2024June 2026
I did not start working out because I wanted to lose weight
I have always been a slim person. Even during my three pregnancies and after giving birth I had no problems with my weight. I never went on diets and never felt the need to lose weight.
But there is a very big difference between being slim and being in good physical shape.
I was sedentary.
For years I bought gym memberships with the best intentions. I paid for a full year, went a few times, then gave up. The memberships stayed active, but I no longer set foot there.
Every time I told myself that "I will start again on Monday." Of course, that Monday came very rarely.
The moment I decided I no longer wanted excuses
After my third child, around the age of 35, I started to feel that my body was changing.
It was not about kilograms. I was still slim. But I no longer had muscle tone, I was not strong and I no longer felt good in my own skin.
Right then, a gym opened two or three minutes' walk from my home.
I told myself something very simple: if I do not start now, then it simply is not for me.
I had no excuse left. I wasted no time commuting, I did not have to take the car. The gym was close to home.
So I decided to do things differently.
I bought a one-year membership and chose the time that suited me best: 7 in the morning.
I have three children and a very busy schedule. I knew that if I left training for the afternoon or evening, something more important would always come up. The morning was the only time I could control.
What helped me not give up
At first I got a personal trainer.
Honestly, in the first months I think it was not the exercises that mattered most, but the fact that someone was waiting for me there.
There were many mornings when I had no desire to get out of bed. If it had been just me on my own, I probably would have found plenty of reasons to skip it.
But I was embarrassed to cancel.
And it was exactly that "embarrassment" that made me get dressed and head to the gym. Many times, that was enough.
For a whole year I worked only with the trainer. During that time I learned what I like and, perhaps just as important, what I do not like.
I discovered that I cannot stand cardio.
On the other hand, I love strength exercises, toning and working with weights.
I understood that I do not have to do workouts that make me hate sport just because "that is how it is done."
Consistency beats intensity
I think this is the most important thing I have learned.
I never leave the gym exhausted. I do not feel I have to prove anything. I do not believe in the idea that every workout has to leave you drained.
I leave with a good vibe. And that is exactly what makes me come back.
My results did not come because I did the hardest workouts. They came because I was consistent.
I was there again and again, week after week.
Last year I set myself a very clear goal: 200 workouts in a year. Not because someone told me it was the perfect number, but because I needed a goal that would keep me accountable.
And every morning, no matter how tired I am, the alarm rings at 6:30. At 7 I am at the gym. I do not negotiate with myself.
Sport changed my life. But not in the way I expected
If someone asks me what has changed in these two and a half years, my answer is not that I look better.
Sure, my body is more toned. But that is not the biggest gain.
The biggest gain is the way I feel.
I have more energy. I have a much more positive mindset. I am more cheerful. I feel stronger, both physically and mentally.
Paradoxically, in the first six months I did not even enjoy going to the gym. I went because I had promised myself I would not give up.
Today it is exactly the opposite. If I do not make it to the gym, I feel that something is missing. I get frustrated, because sport has become part of my routine, as natural as brushing my teeth.
I go to the gym even on holidays. I even catch myself choosing hotels based on the fitness room they have.
If someone had told me this a few years ago, I would not have believed them.
If you think you are not "the type who does sport," read this
I used to say the same thing. I did not like sport. I gave up countless times. I paid for memberships I never used.
The difference was not made by motivation. It was made by the decision to build a habit, even when I did not feel like it.
You do not have to love sport from the first day. You do not have to do the hardest workouts. You do not have to leave exhausted to feel that you did something.
You only have to be consistent enough that, one day, you realize you no longer go to the gym because you "have to," but because it does you good.
And for me, this is the most beautiful thing I have gained in the last two and a half years.
P.S. If you are also one of those who say "sport is not for me," I understand you perfectly. I said the same thing for years. Sometimes you do not need more motivation, just a start small enough and consistency steady enough to give it a chance to become part of your life. And believe me, it is worth it.
