GânduriThoughts

Nu întâmplător am ales această zi. De fapt, nu mai cred de mult în întâmplări.

Mulți ani am avut impresia că trăiesc într-o bulă frumoasă. O viață construită cu muncă, cu oameni buni în jur, cu planuri, cu proiecte și cu multe motive de recunoștință. Credeam că dacă muncești suficient, dacă ești corect și dacă faci bine, viața va fi, la rândul ei, blândă cu tine.

În ultimii ani am descoperit că viața are și alte fețe. Poate fi dureroasă. Poate fi nedreaptă. Poate fi nemiloasă.

Uneori îți ia lucruri pe care nu ești pregătit să le pierzi. Alteori te pune în fața unor încercări pentru care nu există manual de instrucțiuni.

Am învățat că există momente în care nu poți controla ceea ce ți se întâmplă. Poți controla doar felul în care alegi să mergi mai departe.

Și poate tocmai de aceea astăzi cred mai mult ca niciodată că lucrurile se întâmplă cu un scop. Nu mai cred în coincidențe. Cred că există întâlniri care trebuie să aibă loc. Există oameni care apar exact atunci când trebuie. Există pierderi care, oricât de greu ar fi de acceptat, ne schimbă pentru totdeauna. Și există zile care poartă în ele mai multă semnificație decât putem înțelege la prima vedere.

Pentru mine, una dintre aceste zile este 23 iunie. Este ziua în care m-am născut. Dar nu mai este doar ziua mea. Este și ziua lui Albert.

Deși trebuia să vină pe lume la o altă dată, a ales să se nască exact pe 23 iunie. Natural. În ziua în care eu îmi sărbătoream ziua de naștere. Astăzi eu împlinesc 38 de ani, iar el împlinește 3. Există 35 de ani între noi și împărțim aceeași zi. Ca și cum viața ar fi vrut să-mi amintească faptul că unele legături sunt scrise înainte să le înțelegem.

Dar 23 iunie nu a adus doar bucurie în familia noastră. Este și ziua în care părinții soțului meu au plecat dintre noi. O pierdere dureroasă, nedreaptă și imposibil de explicat. O zi care ne-a adus și viață, și moarte. Poate tocmai de aceea această dată a căpătat pentru mine o semnificație aparte.

Sau poate pentru că numărul 23 pare să mă urmărească de-a lungul vieții. Casa în care locuiesc astăzi, o casă la care nici nu îndrăzneam să visez când eram copil, poartă numărul 23. Prima mea clinică dentară din Oltenița are numărul 23. Iar astăzi, pe 23 iunie, încep un nou proiect.

Acest blog. Nu pentru că am toate răspunsurile. Nu pentru că am o viață perfectă. Și nici pentru că am descoperit vreun secret al succesului. Ci pentru că am învățat că poveștile merită împărtășite.

Aici voi scrie despre copilăria care m-a format, despre familia care mă definește, despre afacerile pe care le-am construit, despre greșeli, despre lecții, despre călătorii și despre oamenii care mi-au schimbat viața. Dar mai ales voi scrie despre ceea ce învăț în fiecare zi.

Bine ați venit. În povestea mea.

I did not choose this day by chance. In fact, I stopped believing in chance long ago.

For many years I had the impression that I was living in a beautiful bubble. A life built with work, with good people around me, with plans, with projects and with many reasons for gratitude. I believed that if you work hard enough, if you are fair and if you do good, life will be gentle with you in return.

In recent years I have discovered that life has other faces too. It can be painful. It can be unfair. It can be merciless.

Sometimes it takes from you things you are not ready to lose. Other times it places you before trials for which there is no instruction manual.

I have learned that there are moments when you cannot control what happens to you. You can only control the way you choose to carry on.

And perhaps that is exactly why today I believe more than ever that things happen for a reason. I no longer believe in coincidences. I believe there are encounters that are meant to happen. There are people who appear exactly when they should. There are losses that, however hard they are to accept, change us forever. And there are days that carry within them more meaning than we can grasp at first sight.

For me, one of these days is 23 June. It is the day I was born. But it is no longer only my day. It is also Albert's day.

Although he was due to be born on a different date, he chose to come into the world on exactly 23 June. Naturally. On the day I was celebrating my birthday. Today I turn 38, and he turns 3. There are 35 years between us and we share the same day. As if life wanted to remind me that some bonds are written before we understand them.

But 23 June did not bring only joy to our family. It is also the day my husband's parents left us. A painful, unfair and inexplicable loss. A day that brought us both life and death. Perhaps that is exactly why this date has taken on a special meaning for me.

Or perhaps because the number 23 seems to follow me throughout my life. The house I live in today, a house I did not even dare to dream of as a child, bears the number 23. My first dental clinic in Oltenița has the number 23. And today, on 23 June, I am starting a new project.

This blog. Not because I have all the answers. Not because I have a perfect life. Nor because I have discovered some secret of success. But because I have learned that stories are worth sharing.

Here I will write about the childhood that shaped me, about the family that defines me, about the businesses I have built, about mistakes, about lessons, about journeys and about the people who changed my life. But above all I will write about what I learn every day.

Welcome. To my story.